Odată, traia în Lazarea o fată de o frumusţte rar întalnită, care se numea Estera. S-a dus odată la târg, la Gheorgheni. A întâlnit acolo un flăcău voinic care se lua la trântă şi cu ursul. Cum s-au văzut, s-au şi îndrăgostit. Flăcăul a rugat fata să-i fie mireasă. Dar cununia nu s-a putut face, căci flăcăul a fost luat în armată. Fata îl aşteptă, tot îl aşteptă. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, stătea ore în şir, în nădejdea că se va întoarce alesul inimii sale. Cânta aşa de trist, încât auzind-o se înduioşau şi munţii. Era într-o duminică după-amiaza, când trecând pe acolo, a fost văzută de un tâlhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o în şa, zburând ca vântul spre Suhardul Mic, între stâncile cu o mie de fete, unde locuia. I-a promis fetei aur şi argint, numai să-l îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul îşi pierdu răbdarea şi vroia s-o ia în căsătorie cu sila. Estera a strigat către munţi, implorandu-le ajutor. Stâncile cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale. Acolo au rămas, sub fărămăturile stâncilor fata şi tâlharul. Şi apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând Lacul Roşu (Ucigaşul).
O a doua legendă spune că: Pe pajiştea dintre versanţii munţilor a fost o stână. Ciobanii, văzând apropierea furtunii, au încercat să se refugieze, dar Muntele Ucigaş, dărâmandu-se, i-a îngropat împreună cu oile.
No comments:
Post a Comment